Cum se învaţă
Dragi prieteni ai limbilor străine,
Daţi-mi voie să vă prezint un sistem și un set de instrucţiuni despre cum să învăţaţi o limbă străină cât mai rapid şi eficient. Acest ghid se bazează pe propria mea experienţă. Cunosc aproximativ 10 - 12 limbi străine şi pentru a învăţa o nouă limbă îmi trebuiesc doar câteva zile. Mai ales dacă învăţarea este sprijinită de o şedere în ţara a cărei limbă doresc să o învăţ sau dacă sunt în contact cu persoanele care vorbesc această limbă.
În general, învăţarea unei limbi străine constă din trei etape principale:
- Pronunţarea limbii străine respective - aproape imediat
- Ascultarea limbii străine respective - aceasta funcţionează de cele mai multe ori mai târziu sau în timpul contactului cu vorbitorii nativi
- Vorbirea fluentă şi gândirea în limba străină respectivă - apare mai târziu, atunci când deja cunoaştem vocabularul de bază care conţine aproximativ 1000 de cuvinte
Baza cunoştinţelor fiecărei limbi este pronunţarea şi cunoaşterea alfabetului limbii respective. După stăpânirea acestora se continuă cu învăţarea concretă:
Mai întâi trebuie să învăţaţi pronumele personale (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele). După aceea "da, nu, mulţumesc, vă rog, scuzaţi". Urmează frazele "Bună ziua / dimineaţa / seara, la revedere, ce faceţi" şi alte comunicative minime. După aceea vă recomand să învăţaţi cele mai importante verbe "a fi, a avea şi a merge", care însă trebuie învăţate de la bun început la timpurile prezent, trecut şi viitor. Cred că învăţarea verbelor numai la timpul prezent este o greşeală, pentru că în timpul vorbirii obişnuite doar acesta nu este suficient. După verbe, vă recomand învăţarea numeralelor. Fără ele comunicarea nu este posibilă în nici o limbă străină. Urmează cele mai frecvente verbe, desigur la toate timpurile, inclusiv înţelegerea timpurilor prezent, viitor şi trecut. Continuăm cu învăţarea orelor, comparativul şi superlativul adjectivelor şi adverbelor şi alte aspecte legate de gramatică, de ex. pronumele personal şi posesiv şi pronumele la cazurile dativ şi acuzativ. Urmează pronumele demonstrativ, articolul hotărât şi nehotărât, apoi studiul celor mai importante cuvinte, fie de specialitate sau de uz general.
După însuşirea tuturor acestor cunoştinţe ar trebui să urmeze învăţarea cu una dintre metodele existente - pentru studiul pe cont propriu, prin intermediul cursurilor sau practica într-o ţară străină, eventual prin contact cu vorbitori nativi.
În continuare, câteva sfaturi utile:
- Prima limbă este cel mai greu de învăţat. În cadrul acestui ghid, veţi descoperi propriul sistem de învăţare şi astfel învăţarea altor limbi va fi mai uşoară.
- S-a dovedit că pentru cea mai simplă comunicare sunt necesare 300 de cuvinte iar pentru o comunicare obişnuită sunt suficiente 1000 de cuvinte cel mai frecvent utilizate.
- Învăţarea o dată pe săptămână este numai pentru menţinerea "formei", nicidecum pentru îmbunătăţirea capacităţii. Pentru aceasta este ideală învăţarea de 3 - 4 ori pe săptămână. În cazul învăţării izolate (1 - 2 ori pe săptămână) fără practică în ţara limbii respective sau fără contactul cu un vorbitor nativ, rezultatele vor apărea cu până la 10 ori mai greu.
- În timpul şederii în ţara în care se vorbeşte limba, este necesar să vă străduiţi să nu folosiţi cunoştinţele altor limbi şi să evitaţi pe cât posibil folosirea accidentală a acestora.
- În timpul contactului verbal sau scris cu limba respectivă sau cu un vorbitor nativ, este important să percepeţi ce expresii se întrebuinţează şi să vă străduiţi să reacţionaţi logic şi firesc, cu expresii similare sau identice.
- În cazul în care nu înţelegeţi perfect, este bine să percepeţi contextul şi sensul general al comunicării (dacă este vorba de o întrebare sau la ce timp vorbeşte). Şi chiar dacă nu înţelegeţi 100%, nu vă faceţi griji şi încercaţi să reacţionaţi la ceea ce aţi înţeles sau încercaţi să ajungeţi la ceva ce veţi înţelege, punând întrebări.
Nu susţin că utilizând acest ghid veţi învăţa perfect o limbă străină. Acesta nu înlocuieşte celelalte metode de învăţare a limbilor străine, ci subliniază doar cele mai importante lucruri în timpul învăţării unei limbi.
Dragi prieteni ai limbilor străine, sper că v-am ajutat cel puţin într-o oarecare măsură în ceea ce priveşte studiul dumneavoastră şi vă doresc mult succes.
Autorul dumneavoastră, Zdenek Pilecky